Viktor Orban se pregătește de prima sa vizită în Ucraina, de la începutul războiului. Ce condiții are pentru Kiev

de: Cătălina Burghelea
06 03. 2023

Premierul ungar Viktor Orban ar putea vizita Ucraina, la invitația Kievului, dar numai dacă vor fi îndeplinite anumite condiții, a anunțat guvernul de la Budapesta. „Suntem întotdeauna pregătiţi pentru dialog şi sperăm că acesta va avea sens. Acum pregătim totul, vom vedea”, a declarat ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjártó.

Viktor Orban va merge la Kiev

Deplasarea lui Viktor Orban în Ucraina este posibilă în perioada următoare doar după ce vor fi îndeplinite „toate condiţiile”. Anunțul a fost făcut de șeful diplomației de la Budapesta, Peter Szijjártó, într-un interviu acordat postului de televiziune N1.

Întrebat dacă există voință politică din partea Budapestei pentru ca premierul Orban să meargă la Kiev, ministrul ungar de Externe a răspuns că „am primit invitația și o apreciem”. Potrivit acestuia, pregătirile sunt în toi, iar vizita va avea loc „după ce se vor îndeplini toate condițiile”.

„Am primit o invitaţie, iar acum trebuie să finalizăm partea tehnică a pregătirilor. După îndeplinirea tuturor condiţiilor, vizita poate avea loc, dar acum ne aflăm în stadiul de pregătire tehnică. Premierul a discutat recent cu preşedintele Zelenski la Bruxelles. Suntem întotdeauna pregătiţi pentru dialog şi sperăm că el va avea sens. Acum pregătim totul, vom vedea”, a afirmat Szijjarto.

Ce condiții impune Budapesta

Gergely Gulyas, șeful de cabinet al lui Orban, a explicat că succesul efortului de restabilire a drepturilor etnicilor maghiari din zona transcarpatică a Ucrainei va determina dacă premierul va vizita sau nu Kievul.

Viktor Orban face parte din categoria liderilor europeni care nu au vizitat Ucraina, de când președintele rus Vladimir Putin a invadat țara vecină la 24 februarie 2022. Toată lumea știe pozițiile pro-ruse ale regimului de la Budapesta.

Premierul Ungariei a refuzat să acorde ajutor militar ucrainenilor

În plus, prim-ministrul ungar a avut numeroase intervenții anti-occidentale, creând mai multe tensiuni în UE. Presa financiară susține că Ungaria traversează vremuri dificile, deși a ales să importe gaz rusesc în ruble şi a refuzat să acorde ajutor militar Kievului. Pe de altă parte, maghiarii s-au implicat în criza refugiaților din Ucraina, trimițând și ajutoare umanitare.

În februarie 2023, secretarul administrației prezidențiale ungare a confirmat că Zelenski l-a invitat pe Viktor Orban în Ucraina, în timpul unei întâlniri la summitul UE de la Bruxelles. Atunci, la fotografia oficială de grup, liderul de la Budapesta a făcut notă discordantă cu ceilalți oficiali europeni prezenți, refuzând să aplaude sosirea președintelui ucrainean.